miercuri, 28 iunie 2017

Ciorile

de Ion Agârbiceanu

Fragment

De trei zile, văzduhul se întunecase tot mai tare. Întâi se părea că s-a înălţat o ceaţă răsfirată peste bolta senină, apoi negura aceea alburie s-a tot îndesat, s-a tot întunecat, ca un greu şi uniform văl plumburiu.
Sub el lumea întreagă era sură: dealurile, pădurile, luncile, aerul. Pomii din grădini, arborii înălţau braţe negre, neclintite în liniştea apăsătoare, ca într-o aşteptare încordată. Frunzele se scuturaseră de mult.
Pământul era îngheţat tun şi frigul pişcă. Fusese şi mai rece înainte de a se înnora, dar acum, de trei zile, se mai muiase: în aer se simţea un fel de umezeală, un fel de aromă mai rece ca cea de ploaie.
De trei zile se învăluiau prin văzduh pâlcuri mari de ciori, izvorând nu se ştie de unde, zburând înghesuite, cât parcă li se atingeau aripile, vâjâind domol în aer şi lăsându-se pe ramurile negre ale pomilor din grădini. Crengile se aplecau şi se legănau sub povara lor, în câte un pâc erau cu zecile.
- Cra-cra! Cra-cra! Cra-cra!
Cele care vesteau astfel că au sosit lungeau grumazii şi se închinau din cap.
- Cra-cra! Cra-cra!
Dar numai puţine dădeau glas, pesemne ele erau crainicii. Celelalte se legănau pe crengile care nu şi-au aflat încă echilibrul, când adeseori după una se ridicau în grabă toate în văzduh, rotindu-se, trecând pe deasupra grădinilor, întâlnindu-se în văzduh cu alte pâlcuri, cu care nu se amestecau şi întorcându-se, uneori, să se aşeze pe acelaşi arbore de pe care s-au ridicat, alteori poposind pe alţi pomi sau arbori, în alte grădini.
- Cra-cra! Cra-cra! Cra-cra!
Sunt ciori de cele mari, sure, cu aripile tivite cu negru, ca şi coada şi capul. Văzduhul nu rămâne multă vreme gol de roiul lor: când un pâlc, când altul se ridică învârtejindu-se, parcă acolo sus o putere streină le rupea rândurile, le învăluia până se adunau şi iar se coborau undeva.
Ciorile n-au cuiburi prin arborii grădinilor, nici chiar în salcâmii uriaşi ce străjuiesc pe marginea pârăului ce trece prin mijlocul satului. Au venit de departe, de la păduri, unde, în câteva poieni cu stejari rari, cuiburile lor fac colonii întregi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu