Pomul Craciunui

de George Cosbuc

Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu,

Padurea iarna doarme, c-asa vrea Dumnezeu.

Si numai cate-un viscol o bate uneori,

Ea plange atunci cu hohot, cuprinsa de fiori.

Si tace-apoi si-adoarme, cand viscolele pier,

In noaptea asta insa, vin ingerii din cer.

Si zboara-ncet de-alungul padurilor de brad,

Si canta-ncet si mere si flori din san le cad.

Iar florile s-anina de ramuri pina jos

Si-i cantec si lumina si-asa e de frumos!

Iar brazii se desteapta, se mira asta ce-i,

Se bucura si canta ca ingerii si ei.

Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu,

Dar uite ce-ti trimite dintr-insa Dumnezeu.

Un inger rupse-o creanga din brazii cu faclii,

Asa cum au gasit-o, cu flori si jucarii.

Departe intr-un staul e-n fasa-acum Iisus,

Si ingerii, o, cate si cate i-au adus.

Dar el e bun si-mparte la toti cati il iubesc,

Tu vino, si te-nchina, zi: “Doamne-ti multumesc”.