Colindatorii

de George Cosbuc

Cad fulgii mari, încet zburând

Si-n casă arde focul,

Iar noi pe lângă mama stând,

De mult uitarăm jocul.

Demult şi patul ne-paştepta,

Dar cine să se culce?

Rugată, mama repeta

Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos

In ieslea cea săracă,

Si boul cum sufla milos,

Căldură ca să-i facă,

Drăguţ un miel cum I-au adus

Păstorii de la stână

Si îngerii albi cântau pe sus,

Cu flori de măr în mână.

Si-auzi ! Răsar cântări acum,

Frânturi dintr-o colindă,

Si vin mereu,s-opresc în drum,

Se-aud acum în tindă-

Noi stăm cu ochii pironiţi

Si fără de suflare:

Sunt îngerii din cer veniţi,

Cu Leroi, Domnul mare !

Ei cântă-nălţător si rar

Cântări de biruinţă,

Apoi se întoirc şi plâng amar

De-a Iudei necredinţă,

De spini, de-postaşi, şi c-a murit..

Dar s-a deschis mormântul

Si El acum e-n cer suit

Si judecă pământul.

Si pănă nu tăceau la prag,

Noi nu vorbeam niciunul-

Sărac ne-a fost, dar cald şi drag

In casă-ne Crăciunul.

Si în târziu ne biruia

Pe vatra caldă somnul,

Si-n vis vedeam tot flori de măr

Si-n faşă, mic, pe Domnul.