Colindatorii

de George Cosbuc

Cad fulgii mari, încet zburând

Si-n casă arde focul,

Iar noi pe lângă mama stând,

De mult uitarăm jocul.

Demult şi patul ne-paştepta,

Dar cine să se culce?

Rugată, mama repeta

Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos

In ieslea cea săracă,

Si boul cum sufla milos,

Căldură ca să-i facă,

Drăguţ un miel cum I-au adus

Păstorii de la stână

Si îngerii albi cântau pe sus,

Cu flori de măr în mână.

Pomul Craciunui

de George Cosbuc

Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu,

Padurea iarna doarme, c-asa vrea Dumnezeu.

Si numai cate-un viscol o bate uneori,

Ea plange atunci cu hohot, cuprinsa de fiori.

Si tace-apoi si-adoarme, cand viscolele pier,

In noaptea asta insa, vin ingerii din cer.

Si zboara-ncet de-alungul padurilor de brad,

Si canta-ncet si mere si flori din san le cad.

Iar florile s-anina de ramuri pina jos

Si-i cantec si lumina si-asa e de frumos!

Iar brazii se desteapta, se mira asta ce-i,

Se bucura si canta ca ingerii si ei.

Tu n-ai vazut padurea, copile drag al meu,

Dar uite ce-ti trimite dintr-insa Dumnezeu.

Un inger rupse-o creanga din brazii cu faclii,

Asa cum au gasit-o, cu flori si jucarii.

Departe intr-un staul e-n fasa-acum Iisus,

Si ingerii, o, cate si cate i-au adus.

Dar el e bun si-mparte la toti cati il iubesc,

Tu vino, si te-nchina, zi: “Doamne-ti multumesc”.

Curajosul Clabucel

Text de Maria Zetea
Ilustratii Ecaterina Draganovici

Fluturele si fulgii de nea

Text de Vasile Poenaru
Editura Coresi

Dand pamantului ocol, azi calatorim la pol

Ilustratii de Clelia Ottone, 

text de Radu Tiulescu

Zăpădița

de Natalia Zabila, scrisa după o poveste populară

Ilustratii Coca Cretoiu

Pitită sub o cușmă de zăpadă,
Și troienită până-n cercevea,
E o căsuță unde-un moș c-o babă
Își duc de-un veac , aproape, viața-n ea.
Odată, iaca, ei s-au pus să șadă
Pe prispă, sub fereastră – amândoi –
Privind duios cum oameni de zăpadă,
Copiii ridicau cu tărăboi.

Când soarele după nămeți căzuse,
Omătul încă moale albăstrea …
– Ce-ar fi, măi babă – bătrânelu-i spuse –
Să ticluim și noi un om de nea?

– Ce rău îmi pare, a oftat băbuța,
Că n-am avut unchiașule, copii!
Hai să-ntocmim o fată – și căsuța
Poate așa s-o mai înveseli.

Și, vălătuci din neaua afânată
Rostogolind, sub merii cei frumoși,
Ei au făcut, între nămeți, o fată
Cotoșmănată și-n pâslari pufoși.

În vremea asta o stăncuță, iată,
Zburând de-a curmezișul, peste sat,
Zvârli o pănă neagră, fermecată,
Pe creștetul copilei – înghețat.

Se însera. A soarelui sclipire
În nori portocalii se cuibări;
Când pe obrajii fetei o ivire –
Ca doi bujori de sânge – înflori.

Și fata de zăpadă prinse viață …
Îmbujorată, tresări un pic.
Albaștrii-i ochi vedeai cum se dezgheață
Cum dă ușor din umărul ei mic.