Invatam o meserie

Omida mancacioasa de Eric Carle

Povestea este despre ciclul vieții a unei insecte foarte interesante - prezintă omida încă din stadiul de ou până la cel de fluture.

Omizile pe care unii dintre noi le percepem ca fiind urâte cresc și se transformă în fluturi superbi, transmițând mesajul că oricare dintre noi putem crește și putem deveni frumoși și putem zbura în lumea largă.

Cartea este și despre greșeli. Omida greșește mâncând într-o singură zi prăjituri, înghețată, salam, cârnați, brioșe etc și observă pe pielea ei consecințele (o doare burta).

Uneori, oricâte explicații am da copiilor, mai trebuie să îi lăsăm să și greșească pentru a descoperi singuri ceea ce le face bine. Informația găsită va fi cu atât mai valoroasă.

Un oușor stătea pe o frunză, în lumina lunii.

Într-o duminică dimineața, când soarele răsări, cald și zâmbitor- poc!- din oușor ieși o omidă mică.

Îi era foarte foame, asa că porni degrabă să caute de mâncare.

Luni găsi un măr și-l mâncă.Totuși, îi mai era foame.

Marți mâncă doua pere.Totuși nu se sătură.

Miercuri mâncă trei prune.Tot îi mai era foame.

Joi mâncă patru căpșuni.Tot nu se sătură.

Vineri mâncă cinci portocale, dar tot îi era foame.

Sâmbătă oare ce-a mai mâncat omida: o prăjitură de ciocolată, o înghețată, un castravete murat, o felie de cașcaval, o bucată de salam, o acadea, o felie de plăcintă cu cireșe, un cârnat, o brioșă și o felie de pepene.

În noaptea care a urmat, pe omidă a durut-o burtica.

Veni o noua zi de duminică. Omida mâncă o frunză verde și fragedă și se simți mult mai bine.

În sfârșit, nu-i mai era foame.Și, dintr-o omidă mititică, se facuse o omidă mare și grasă.

Omida își construi o căsuță, numită cocon, și se culcă înăuntru.După două săptămâni și mai bine de somn, se trezi.Făcu o gaura în cocon și, când se strecura încet afara…

…era un minunat fluture!

• Dacă aţi putea să alegeţi între fluture şi omidă, cu care aţi dori să semănaţi şi de ce? 
• De ce omida cea mică a ieşit din ou dimineaţa şi nu noaptea? 
• Ce mănâncă cu adevărat o omidă? 
• Ce înseamnă mâncare sănătoasă? 
• Daţi exemple de lucruri sănătoase pe care le mâncaţi. 
• Cât timp a stat omida în cocon până s-a transformat în fluture? 
• Ce a făcut omida în cocon atâta vreme? 
• De ce unii fluturi sunt foarte coloraţi și alţii nu? 
• De ce sunt importante omizile? Dar fluturii?

Zdreanta de Tudor Arghezi

Tudor Arghezi a scris poezii si proza. Cele mai cunoscute poezii ale sale sunt cele in care descrie universul micilor vietuitoare ( gâze, furnici, flori, catei , pisici găini, rândunici, greieri si furnici). Volumele “Cărticică de seară”, “Stihuri pentru copii”, “Hore” “Cartea cu jucării”, “Prisaca” sunt doar cateva dintre poeziile indragite si cunoscute de aproape toti copiii.

Multe poezii au fost scrise pentru cei doi copii ai săi Mitzura şi Baruţu.

Zdreanta este una dintre cele mai frumoase poezii destinate copiilor. 

Este o scurtă povestire în versuri ce are o prima parte- povestirea propriu-zisă si o a doua - morala (furtul se pedepseste). 

Inca din titlu ne este prezentat personajului principal: Zdreanta. Cuvantul "zdreanta" ne duce cu gandul la o haina, o bucată de panza veche, ruptă, sfasiata, peticita. Asa ni-l imaginam si pe catelul nostru: zdrenturos, flocos, cu pete.

Inceputul poeziei este o intrebare si are scopul de a capta atentia copilului

L-ati vãzut cumva pe Zdreanta,
Cel cu ochii de faianta?

Fata babei si fata mosneagului de Ion Creanga

"Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului.Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.
Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-şi mai strângea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare şi nemulţumitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.
Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce câte-un fus; ş-apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ţie până va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste."

Ilustratie de Albin Stanescu

Inca din primele randuri ale povestii aflam personajele principale: mosneagul cu a lui fata si baba, care avea si ea o fata.

Sa gasim in text cateva cuvinte si expresii care ne-o infatiseaza pe fata babei:

• slută = foarte urâta
• leneşă = îi lipsește dorința, plăcerea de a munci
• ţâfnoasă = îngâmfat, supărăcioasa
• rea la inimă = rautacioasa, cuu suflet rau
• are fata mamei = era alinatat, rasfatata
• se alinta cum s-alintă cioara-n laţ = era preferata mamei
• cârtitoare şi nemulţumitoare
• vicleană
• împopoţată

Fata semăna foarte mult cu mama sa care era o batrâna cârtitoare şi nemulţumitoare, rea de gură.

Sa gasim in text cateva cuvinte si expresii care ne-o infatiseaza pe fata mosului:

• frumoasă
• harnică
• ascultătoare 
• bună la inimă
• 
  

  horopsită (asuprit, chinuit) şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă
• robace (harnica) şi răbdătoare
  

Invatati cuvinte noi:

găteje = vreascuri

tăbuieţ = saculet

in zadar = degeaba

Moşneagul era un batran, "gură-cască" care se supara de câte-i spunea baba despre fata lui, intr-o  zi o chemă şi-i zise:

Baba Dochia sau Zilele Babelor

De mic copil am auzit despre "zilele babelor" si eram nerabdatoare sa imi aleg o zi si sa vad cum o sa fie: frumoasa, urata, innorata, insorita, ploiasa...Se spune ca Baba Dochia era foarte schimbatoare, iar aceste zile sunt la fel de capricioase ca si ea. Bunica imi zicea ca asa cum va fi ziua aleasa, dintre cele 9 ale inceputului de Martie, asa va fi firea si sufletul persoanei in acel an. Daca se intampla sa fie o zi mohorata sau ploioasa, eu eram trista si ma gandeam ca voi plange tot anul, dar ea ma lua in brate, ma aseza pe genunchii ei si imi spunea o poveste cu o fetita care dupa ce a plans putin, a trait fericita pana la adanci batraneti, ca dupa ploaie intotdeauna apare soarele si alunga toti norii de pe cer. Atunci o intrebam cine a fost baba Dochia? De ce are doar 9 zile in care ne aducem aminte de ea? 

In jurul Babei Dochia s-au format multe legende, pline de semnificatii.

Una dintre variante sta la baza etnogenezei poporului roman. Este vorba despre mitul „Traian si Dochia”. Se spune ca Dochia, fata lui Decebal, era frumoasa, viteaza, indrazneata si a luptat de multe ori alaturi de ostenii daci. Traian, cuceritorul Daciei, se indragosteste de ea si in timp ce era urmarita de trupele lui Traian, ea se ascunde în munti, unde se transforma într-o stana de piatra.

Acesta era diafilmul pe care bunicul obisnuia sa mi-l citeasca pe perete, in zilele mohorate ale lunii martie, spunandu-mi ca norii scuturau lacrimi mari cand poporul dac a fost cucerit de romani.

Imi canta apoi frumoasele versuri populare:

Traian vine-n astă țară,

Și de-a birui deprins

Spre Dochia cea fugară 

Acum mâna a întins. 

Atunci ea, cu grai ferbinte, 

Zamolxis, o, zeu, striga, 

Te giur pe al meu părinte, 

Astăzi rog nu mă lăsa! 

Când întinde a sa mână 

Ca s-o strângă-n braț Traian, 

De-al ei zeu scutita zână 

Se preface-n bolovan. 

Simion Florea Marian ne povesteste in "Sarbatorile la romani" o alta legenda specifica zonei muntenesti: 

”Zice că Baba Dochia era o babă bătrâna și avea un fiu, care îl chema Dragobete Iovan. Crescând, mamă-sa îl însură si-i dete nevastă. Însă Baba Dochia trăia foarte rău cu noru-sa și de aceea o punea să facă lucru peste puterea ei. Pe la sfârșitul lui făurar, a trimis-o sa-i aducă fragi coapte. Dumnezeu i-a dat fragi și a adus soacrei sale. Baba când a văzut fragile coapte a chemat pe fiul său Iovan Dragobete sa meargă cu oile și caprele la munte... Sosind prima zi a lunii martie, Baba Dochia se îmbrăca cu nouă cojoace ...și luă pe fiul său și ...plecă cu oile și caprele la munte. Abia ajunsă la munte ...un viscol geros se puse pe ei ,si-i udă toate cojoacele. Rabdă baba o zi și lepădă un cojoc.

Legenda martisorului

Legenda ghiocelului

1 martie - Venirea primaverii - Martisorul

  Calendarul la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Anul nou incepea la 1 martie, astfel, luna Martie era prima luna a anului.

  In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele si da-mi albetele".

  Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: "scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet... Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca."

  Astazi, comerciantii incearca sa vanda orice pe post de martisor, inclusiv amulete care invoca dragostea, ori succesul in afaceri. Tarabele sunt pline de broaste, elefanti, copaci, pietre si alte lucruri fara inteles. Spre fericirea noastra mai gasim si in unele colturi stinghere martisoare care pastreaza frumoasa traditie.